fbpx

Ședința foto de după nuntă – trash the dress sau love the dress? Tu ce alegi?

Casă de piatră! Să fiți sănătoși și fericiți și să ne gândim cu inima deschisă la ședința foto de după nuntă, pe care o vom face tot împreună. Cea de botez cred că mai întârzie puțin sau… NU?, așa că hai să plănuim sedința foto de după nuntă – trash the dress sau love the dress.

Cele două variante nu sunt sinonime, din contra, sunt antonime, însă despre asta vom discuta mai târziu.

Acum hai să explicăm rostul acestei sedințe foto de după nuntă – trash the dress sau love the dress.

În primul rând vorbim despre o ședință foto pe care avem libertatea să o facem oricând după nuntă.

Avem timp să ne gândim la toate detaliile, la locație, la oră, la tematică, la culori… la tot.

Dacă unii dintre mirii cu care am colaborat până acum au ales să facă trash the dress sau love the dress la Paris sau pe plajă sau într-o fabrică, am avut și miri care au preferat, mai degrabă, să facă în grădină, pe camp sau… într-o sală de cinema.

Ideea este că povestea noastră cu mirii cu care lucrăm este foarte frumoasă.

Odată ajunsi în situația de a face sedința foto de după nuntă – trash the dress sau love the dress este evident că mirii ne-au devenit prieteni.

Așa că planul nostru este să ne întâlnim la o cafea, o bere sau un suc… cine nu e la dietă… are și o prăjitură 😊 și să punem la punct toate detaliile. Abia apoi urmează distracția și iese, asta putem să garantăm.

Revenind la povestea noastră. Sedința foto de după nuntă – trash the dress sau love the dress, bunăoară, nu exclude ședința foto din timpul nunții, însă acum ai ocazia să faci o serie de poze nebune, creative, libere, fără să fii închistat, sau fără să fii presat de situațiile pe care le ai de rezolvat în ziua nunții.

Am promis la începutul materialului că revin cu o explicație.
Care este diferența dintre trash the dress sau love the dress?

FOTOGRAFIEREA SI FILMAREA UNEI NUNTI DE 12.000 LEI
Câștigă o nuntă de 12.000lei.

Ei bine… În primul caz – trash the dress – este o ședință foto după nuntă în care mireasa își ia libertatea să facă orice cu rochia pe care atât de mult a căutat-o.

Aici ne referim la faptul că poate să o murdărească, să o rupă, să o taie, să o arunce, să orice…

Acest gen de ședințe foto li se potrivește mirilor ceva mai îndrăzneți, mai curajoși, nonconformiști, aș spune. În al doilea caz, love the dress este ședința foto ceva mai cumințică, în care rochia de mireasă este, în cotinuare, păstrată cu aceeași sfințenie ca și la nuntă, ca și amintire.

Acest gen de ședințe foto sunt potrivite mirilor romantici, ceva mai așezați, ceva mai liniștiti.

Foarte important de reținut!

Un aspect la care ținem foarte mult și pe care o să-l cunoști de îndată ce vei veni la prima întâlnire cu noi.

Atunci când vorbim despre ședința foto de după nuntă – trash the dress sau love the dress este important să alegi perfect tema care te reprezintă.

Altfel, nu o să reușim decât să facem o serie de fotografii lipsite de naturalețe, iar acesta este ultimul lucru pe care ni-l dorim, corect?
Nu uita! Foto Play îți poate oferi o astfel de sedinta GRATUIT!

Intra ACUM pe pagina de PRETURI si BENEFICIAZA de BONUS_urile noastre! 

Add your comment